3Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul* lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4El* va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi** moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici† tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5Cel ce* şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată**, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste† cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
6Apoi mi-a zis: „S-a* isprăvit! Eu** sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi† da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
8Dar* cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul** care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
9Apoi unul din cei* şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa**, nevasta Mielului!”
12Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece* porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
16Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini1. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
17I-a măsurat şi zidul şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
18Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
19Temeliile* zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald;
20a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
21Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii* era de aur curat, ca sticla străvezie.