2Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi* lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale!
6Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii* cei veşnici** se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice.
7Văd corturile Etiopiei pline de groază şi se cutremură colibele din ţara Madianului.
8S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat* pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
13Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi* acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf. – (Oprire) –
14Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţând strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mâncat pe cel nenorocit în culcuş.
15Cu caii Tăi mergi* pe mare, pe spuma apelor mari.
16Când am auzit lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul*; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
17Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri,
18eu* tot mă voi bucura** în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
19Domnul Dumnezeu este tăria* mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor** şi mă face să merg pe înălţimile mele†. –Către mai-marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu coarde.
