3Cei mari trimit pe cei mici să aducă apă, dar cei mici, când se duc la fântâni, nu găsesc apă şi se întorc cu vasele goale: ruşinaţi* şi roşiţi, îşi** acoperă capul.
7Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru* Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.
8Tu, care eşti nădejdea* lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie, pentru ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea?
9De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care* nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu eşti în mijlocul** nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi!
10Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place* să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele, de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum Îşi aduce** aminte de nelegiuirile lor şi le pedepseşte păcatele!”
12Căci, chiar dacă vor* posti, tot nu le voi asculta rugăciunile şi chiar dacă vor aduce** arderi-de-tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi, ci vreau să-i nimicesc† cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.”
13Eu am* răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule! Iată că prorocii lor le zic: ‘Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea foamete, ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.’”
14Dar Domnul mi-a răspuns: „Prorocii lor prorocesc* minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am** trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit, ci ei vă prorocesc nişte vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor.
15De aceea aşa vorbeşte Domnul despre prorocii care, măcar că nu i-am trimis Eu, prorocesc totuşi în Numele Meu şi* zic: ‘Nu va fi nici sabie, nici foamete în ţara aceasta’: ‘Prorocii aceştia vor pieri ucişi de sabie şi de foamete!
16Iar aceia cărora le prorocesc ei vor fi întinşi pe uliţele Ierusalimului de foamete şi sabie; nu va avea cine să-i îngroape*, nici pe ei, nici pe nevestele lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor; voi turna astfel răutatea lor asupra lor.’
17Spune-le lucrul acesta: ‘Îmi varsă lacrimi* ochii zi şi noapte şi nu se opresc. Căci fecioara**, fiica poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte usturătoare.
18Dacă ies la câmp*, dau peste oameni străpunşi de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste nişte fiinţe sleite de foamete; chiar şi prorocul şi preotul cutreieră ţara, fără să ştie unde merg.’”
19Ai lepădat* Tu de tot pe Iuda şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul? Pentru ce ne loveşti aşa, că** nu mai este nicio vindecare pentru noi? Trăgeam† nădejde de pace, şi nu vine nimic bun; aşteptam o vreme de vindecare, şi nu-i decât groază!
22Este* oare printre idolii** neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai† Tu ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri!