1El zice: ‘Când se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce* bărbatul acesta la ea?’ N-ar fi chiar şi ţara** aceea spurcată? Şi tu ai curvit† cu mulţi ibovnici, şi sㆆ te întorci iarăşi la Mine?”, zice Domnul.
2„Ridică-ţi ochii spre înălţimi* şi priveşte. Unde n-ai curvit? Te ţineai** la drumuri, ca arabul în pustie, şi ai spurcat† ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta!
6Domnul mi-a zis pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa* Israel? S-a dus** pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo.
7Eu ziceam că, după ce a făcut* toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Şi sora** ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta.
8Şi, cu toate că a* văzut că M-am despărţit** de necredincioasa Israel din pricina tuturor preacurviilor ei şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi soră-sa, vicleana† Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.
12Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte* şi zi: ‘Întoarce-te, necredincioasă Israel’, zice Domnul. ‘Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt** milostiv’, zice Domnul, ‘şi nu ţin mânie pe vecie.
13Recunoaşte-ţi* numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat** încoace şi încolo la dumnezei străini†, sub orice copac†† verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu’, zice Domnul.
14Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi”, zice Domnul, „căci* Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua pe unul** dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie şi vă voi aduce înapoi, în Sion.
16Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea”, zice Domnul, „nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului şi nu-i va mai veni nimănui* în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa şi nici nu vor mai face altul.
17În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în* Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.
18În zilele acelea, casa* lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreună din ţara de la miazănoapte** în ţara† pe care am dat-o în stăpânire părinţilor voştri.
19Eu ziceam: ‘Cum să te pun printre copiii Mei şi să-ţi dau o ţară plăcută*, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor?’ Mă gândeam că Mă vei chema: ‘Tată**!’ şi nu te vei mai abate de la Mine.
21Un vuiet se aude pe înălţimi*: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel, căci şi-au sucit calea şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.
23În adevăr*, zadarnic se aşteaptă mântuire de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în** Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel.
25Să ne culcăm în ruşinea noastră şi să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit* împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi şi părinţii noştri, din tinereţea noastră şi până în ziua de azi, şi n-am ascultat** glasul Domnului Dumnezeului nostru.”
4Tăiaţi-vă împrejur* pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge din pricina răutăţii faptelor voastre!”
5Daţi de ştire în Iuda, vestiţi la Ierusalim şi spuneţi: „Sunaţi din trâmbiţă în ţară! Strigaţi în gura mare şi ziceţi: ‘Strângeţi-vă* şi haidem în cetăţile întărite!’
7Leul se aruncă* din tufarul său, nimicitorul** neamurilor a pornit, şi-a părăsit locul, ca să-ţi pustiascㆠţara, să-ţi dărâme cetăţile şi nimeni să nu mai locuiască în ele.
9„În ziua aceea”, zice Domnul, „împăratul şi căpeteniile îşi vor pierde inima, preoţii vor rămâne încremeniţi şi prorocii, uimiţi.”
10Eu am zis: „Ah, Doamne Dumnezeule! Ai înşelat* în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul când** ai zis: ‘Veţi avea pace!’ Şi totuşi sabia le ameninţă viaţa.”
11În vremea aceea, se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: „Un vânt* arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curăţească grâul.
16„Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului. Vin nişte împresurători dintr-o ţară* depărtată şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda.
19Măruntaiele* mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război.
21Până când voi vedea steagul fâlfăind şi voi auzi sunetul trâmbiţei?
22„Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri* să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.”
28Din pricina aceasta, ţara* este în jale şi cerurile** sus sunt întunecate, căci Eu am zis, am hotărât lucrul acesta, şi nu-Mi pare rău† de el, nu Mă voi întoarce.
29La vuietul călăreţilor şi arcaşilor, toate cetăţile fug; se ascund în păduri şi se suie pe stânci; toate cetăţile sunt părăsite, nu mai au locuitori.
30Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulemeni* ochii, dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnicii tăi** te dispreţuiesc şi vor să-ţi ia viaţa.
31Căci Eu aud nişte ţipete ca ale unei femei în chinurile naşterii, ţipete de durere ca la cea dintâi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină şi întinde* mâinile zicând: ‘Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaşilor!’
1Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi* în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă** este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta† Ierusalimul.
3Doamne, nu văd ochii Tăi* adevărul? Tu-i loveşti**, şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare decât stânca, nu vor† să se întoarcă la Tine.
5Mă voi duce deci la cei mari şi le voi vorbi, căci ei* cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!” Dar toţi au sfărâmat** jugul şi au rupt legăturile.
6De aceea îi omoară leul* din pădure şi-i nimiceşte lupul** din pustie. Stă la pândă pardosul† înaintea cetăţilor lor; toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfâşiaţi, căci fărădelegile lor sunt multe, abaterile lor s-au înmulţit!
7„Cum să te iert?”, zice Domnul. „Copiii tăi M-au părăsit şi jură* pe dumnezei care** n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit† jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei!
13Prorocii sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!”
14De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată*, Cuvântul Meu îl fac foc în gura ta şi poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta.
15Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel”, zice Domnul, „un neam* tare, un neam** străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoşti şi ale cărui vorbe nu le pricepi.
16Tolba lui cu săgeţi este ca un mormânt deschis; toţi sunt nişte viteji.
17El îţi va mânca secerişul* şi pâinea, îţi va mânca fiii şi fiicele, îţi va mânca oile şi boii, îţi va mânca via şi smochinul şi îţi va trece prin sabie cetăţile întărite, în care te încrezi.
19Dacă veţi întreba atunci: ‘Pentru ce* ne-a făcut toate acestea Domnul Dumnezeul nostru?’, aşa le vei răspunde: ‘După cum voi M-aţi părăsit** şi aţi slujit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot aşa acum veţi sluji† unor străini într-o ţară care nu este a voastră!’
22Nu voiţi să vă temeţi* de Mine’, zice Domnul, ‘nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea? Eu am pus mării** ca hotar nisipul, hotar veşnic, pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.
23Poporul acesta însă are o inimă dârză şi răzvrătită; se răscoală şi pleacă
24şi nu zic în inima lor: «Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie* la vreme, ploaie timpurie** şi târzie, şi ne păstreazㆠsăptămânile hotărâte pentru seceriş.»
27Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi.
28Se îngraşă*, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina**, pricina orfanului, ca să le meargă bine†, nu fac dreptate celor lipsiţi.
